L367
Art. 98 (id_artA681) — Legea 367/2022 — Dialog Social
Textul Art. 98 (id_artA681) din Legea 367/2022 — Dialog Social, cu navigare și sursă verificabilă.
L367
Legea 367/2022 — Dialog Social
Alege un articol pentru textul integral.
Titlul I
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Titlul IV
Titlul V
Capitolul VII
Titlul VIII
Titlul IX
Legea 367/2022 — Dialog Social · Capitolul I
Art. 98 (id_artA681) — Titlul VI
Titlul VI — Negocierile colective de muncă > Capitolul I — Negocierea contractelor colective de muncă > Articolul 98 (id_artA681)
98 (id_artA681)
Sursa: Legea 367/2022 — Dialog Social
(1) În termen de 15 zile calendaristice de la data declanșării procedurilor de negociere prevăzute de art. 97 alin. (3) la acel nivel, angajatorul are obligația să convoace toate părțile îndreptățite în vederea negocierii contractului colectiv de muncă și să organizeze prima ședința de negociere.
(2) La prima ședință a părților se stabilesc informațiile publice și cu caracter confidențial pe care angajatorul sau organizația patronală le va pune la dispoziția părții sindicale și/sau a reprezentanților angajaților/lucrătorilor, precum și data până la care urmează să îndeplinească această obligație.
(3) Regimul informațiilor confidențiale puse la dispoziție de angajator este cel stabilit prin Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Informațiile pe care angajatorul le va pune la dispoziția părții sindicale și/sau a reprezentanților angajaților/lucrătorilor, trebuie să permită o analiză a situației economico-financiare și vor cuprinde cel puțin date referitoare la:
a) situația economico-financiară a unității la zi, precum și perspectiva de evoluție a acesteia pe următoarea perioadă contractuală;
b) situația, structura și evoluția estimată a ocupării forței de muncă, precum și eventualele măsuri preconizate pe următoarea perioadă contractuală;
c) măsurile propuse privind organizarea muncii, programului și a timpului de lucru pe următoarea perioadă contractuală;
d) măsurile propuse privind protecția drepturilor angajaților/ lucrătorilor în caz de transfer al unității sau a unei părți a acesteia;
e) măsuri propuse de angajator privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în muncă a angajaților/ lucrătorilor pe următoarea perioadă contractuală.
(5) Părțile vor consemna în procesul-verbal al primei ședințe următoarele:
a) componența nominală a echipelor de negociere pentru fiecare parte, în baza unei împuterniciri scrise;
b) nominalizarea persoanelor mandatate să semneze contractul colectiv de muncă;
c) durata maximă a negocierilor convenită de părți;
d) locul și calendarul ședințelor;
e) în cazul sindicatelor afiliate, existența dovezii reprezentativității sindicatului, federației sau confederației, după caz, iar în cazul sindicatelor nereprezentative și neafiliate, numărul de membri de sindicat din unitate;
f) în cazul în care nu există organizații sindicale, dovada alegerii reprezentanților angajaților/lucrătorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 57 și 58;
g) existența dovezii convocării tuturor părților îndreptățite să participe la negociere;
h) pentru negocierile la nivel de unitate existența dovezii personalității juridice a organizațiilor sindicale;
i) alte detalii privind negocierea.
(6) Data primei ședințe de negociere reprezintă data certă la care se consideră că negocierile au fost declanșate.
(7) La fiecare ședință de negociere se încheie procese- verbale semnate de reprezentanții mandatați ai părților, în care se consemnează conținutul negocierilor.
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.