OMFP1802A
Art. OMFP1802A partea 36 — OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa)
Textul Art. OMFP1802A partea 36 din OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa), cu navigare și sursă verificabilă.
OMFP1802A
OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa)
Alege un articol pentru textul integral.
Articole
OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa) · Text legislativ
Art. OMFP1802A partea 36
OMFP1802A partea 36
Sursa: OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa)
reevaluată. 235. - (1) Dacă activul aferent este evaluat utilizându-se modelul bazat pe cost:
a) sub rezerva respectării condiţiilor de la lit. b), modificările datoriilor trebuie adăugate la costul activului sau trebuie deduse din costul acestuia în perioada curentă; ... b) valoarea dedusă din costul activului nu trebuie să depăşească valoarea sa contabilă. Dacă o scădere a datoriei depăşeşte valoarea contabilă a activului, excedentul trebuie recunoscut imediat în profit sau pierdere; ... c) dacă ajustarea generează o mărire a costului unui activ, entitatea trebuie să analizeze dacă activul este supraevaluat. Dacă există un astfel de indiciu, entitatea trebuie să analizeze dacă este necesară contabilizarea vreunei pierderi din depreciere. ...
(2) Ca urmare a aplicării prevederilor prezentului punct, cheltuiala cu amortizarea activului trebuie ajustată ulterior pentru a aloca valoarea contabilă astfel rezultată, pe o bază sistematică pe parcursul duratei rămase din perioada de amortizare stabilită pentru acel activ. ... 236. - Dacă activul aferent este evaluat utilizându-se modelul reevaluării:
a) modificările datoriei ajustează rezerva din reevaluare, astfel: ... (i) sub rezerva respectării condiţiilor de la lit. b), o scădere a datoriei majorează rezerva din reevaluare din capitalurile proprii, cu excepţia cazului în care ea trebuie recunoscută în contul de profit şi pierdere în măsura în care reia o reducere din reevaluarea aceluiaşi activ, care a fost recunoscută anterior drept cheltuială; ---------- Lit. (i) de la lit. a) a pct. 236 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 4.160 din 31 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2016. (ii) o creştere a datoriei trebuie recunoscută în contul de profit şi pierdere, exceptând cazul în care reduce rezerva din reevaluare din capitalurile proprii, în limita oricărui sold creditor existent pentru acel activ;
b) în cazul în care o scădere a datoriei depăşeşte valoarea contabilă care ar fi fost recunoscută dacă activul ar fi fost contabilizat conform modelului bazat pe cost, excedentul trebuie recunoscut imediat în contul de profit şi pierdere; ... c) o modificare a datoriei este un indiciu că activul ar putea să necesite o reevaluare pentru a se asigura faptul că valoarea contabilă nu diferă semnificativ de cea care ar fi determinată utilizându-se valoarea justă la finalul perioadei de raportare. Dacă este necesară o reevaluare, toate activele din acea categorie trebuie reevaluate. ... Evaluarea la data bilanţului 237. - (1) O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare.
(2) În conturile 6813 "Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor", respectiv 7813 "Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor" se evidenţiază numai deprecierile aferente imobilizărilor corporale a căror evidenţă este efectuată la cost şi nu la valoare reevaluată. ... Amortizarea 238. - (1) Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare, respectiv asupra valorii reevaluate a imobilizărilor.
(2) Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor. La stabilirea amortizării imobilizărilor corporale sunt avute în vedere duratele de utilizare economică şi condiţiile de utilizare a acestora. ...
(3) Duratele de amortizare din contabilitate, stabilite potrivit politicilor contabile, pot fi diferite de duratele de amortizare utilizate de entităţi pentru scopuri fiscale. ...
(4) În cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, în funcţie de politica contabilă adoptată, entitatea înregistrează în contabilitate o cheltuială cu amortizarea sau o cheltuială corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată. ...
(4^1) Prevederile alin. (4) se aplică şi în cazul investiţiilor imobiliare pentru care nu au fost găsiţi încă chiriaşi. ---------- Alin. (4^1) al pct. 238 a fost introdus de pct. 5 al art. 12 din ORDINUL nr. 166 din 25 ianuarie 2017 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 1 februarie 2017.
(5) O modificare semnificativă a condiţiilor de utilizare, cum ar fi numărul de schimburi în care este utilizat activul, precum şi în cazul efectuării unor investiţii sau reparaţii, altele decât cele determinate de întreţinerile curente, sau învechirea unei imobilizări corporale poate justifica revizuirea duratei de amortizare. De asemenea, în cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, folosirea lor fiind întreruptă pe o perioadă îndelungată, poate fi justificată revizuirea duratei de amortizare. ...
(6) În cazurile menţionate la alin. (5), inclusiv în situaţia prevăzută la pct. 100, durata de amortizare stabilită iniţial se poate modifica, această reestimare conducând la o nouă cheltuială cu amortizarea pe perioada rămasă de utilizare. ... 239. - (1) Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.
(2) Investiţiile efectuate la imobilizările corporale utilizate în baza unui contract de închiriere, locaţie de gestiune, administrare sau alte contracte similare se supun amortizării pe durata contractului respectiv. La expirarea contractului, valoarea investiţiilor efectuate şi a amortizării corespunzătoare se cedează proprietarului imobilizării. În funcţie de clauzele cuprinse în contractele încheiate, transferul poate reprezenta o vânzare de active sau o altă modalitate de cedare. Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor se efectuează conform prezentelor reglementări. ... 240. - (1) Entităţile amortizează imobilizările corporale utilizând una dintre următoarele metode de amortizare:
a) amortizarea liniară realizată prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporţional cu numărul de ani ai duratei de utilizare economică a acestora; ... b) amortizarea degresivă, care constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu un anumit coeficient, caz în care poate fi avută în vedere legislaţia
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.