OMFP1802A
Art. OMFP1802A partea 21 — OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa)
Textul Art. OMFP1802A partea 21 din OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa), cu navigare și sursă verificabilă.
OMFP1802A
OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa)
Alege un articol pentru textul integral.
Articole
OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa) · Text legislativ
Art. OMFP1802A partea 21
OMFP1802A partea 21
Sursa: OMFP 1802/2014 — Reglementari contabile (Anexa)
suma plătită la achiziţie este mai mare decât suma care urmează a fi rambursată la scadenţă, diferenţa dintre cele două valori este înregistrată în contul 471 «Cheltuieli înregistrate în avans»/analitic distinct. Această diferenţă va fi recunoscută în contul de profit şi pierdere linear, pe perioada deţinerii titlurilor respective. ---------- Pct. 122^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 4.160 din 31 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2016. 122^2. - Dacă suma plătită pentru achiziţionarea titlurilor de stat este mai mică decât suma care urmează a fi rambursată la scadenţă, entitatea recunoaşte titlurile achiziţionate la valoarea care urmează a fi rambursată la scadenţă. În acest caz, diferenţa dintre cele două valori se înregistrează în contul 472 «Venituri înregistrate în avans», urmând a fi recunoscută în contul de profit şi pierdere linear, pe perioada deţinerii titlurilor respective. ---------- Pct. 122^2 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 4.160 din 31 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2016. + Secţiunea 3.5 Investiţii nete în entităţi străine 123. - (1) În înţelesul prezentelor reglementări, prin investiţie netă într-o entitate străină se înţelege valoarea interesului entităţii raportoare în activele nete ale acelei entităţi străine. O asemenea entitate străină poate fi o filială, o entitate asociată sau o entitate controlată în comun a entităţii raportoare.
(2) O entitate poate avea un element monetar ce urmează a fi primit de la sau plătit unei entităţi străine. Un element pentru care decontarea nu este nici planificată şi nici nu este probabilă în viitorul apropiat este, în esenţă, o parte a investiţiei nete a entităţii în acea entitate străină. Astfel de elemente monetare pot include creanţe sau împrumuturi pe termen lung. Ele nu includ creanţele şi datoriile comerciale. Entitatea care deţine un element monetar de primit de la o entitate străină sau de plătit unei entităţi străine poate fi orice filială a grupului. ... 124. - (1) Diferenţele de curs valutar apărute la un element monetar care face parte din investiţia netă a unei entităţi raportoare într-o entitate străină trebuie recunoscute în contul de profit sau pierdere al entităţii raportoare (contul 7652 "Diferenţe favorabile de curs valutar din evaluarea elementelor monetare care fac parte din investiţia netă într-o entitate străină", respectiv contul 6652 "Diferenţe nefavorabile de curs valutar din evaluarea elementelor monetare care fac parte din investiţia netă într-o entitate străină"). În situaţiile financiare anuale consolidate care includ acea filială străină, astfel de diferenţe de schimb trebuie recunoscute iniţial în capitalurile proprii (contul 1033 "Diferenţe de curs valutar în relaţie cu investiţia netă într-o entitate străină"), şi reclasificate din capitaluri proprii în contul de profit sau pierdere la cedarea investiţiei nete.
(2) Astfel, atunci când un element monetar face parte din investiţia netă a unei entităţi raportoare într-o entitate străină, în situaţiile financiare anuale individuale ale entităţii raportoare apar diferenţe de curs valutar, recunoscute în contul de profit şi pierdere. Asemenea diferenţe de curs valutar sunt recunoscute în capitalurile proprii, în situaţiile financiare care includ entitatea străină şi entitatea raportoare (adică situaţiile financiare în care entitatea străină este consolidată prin metoda integrării globale sau metoda punerii în echivalenţă). ... 125. - O entitate poate să îşi cedeze sau să îşi cedeze parţial interesul într-o entitate străină prin vânzare, lichidare, rambursarea capitalului social sau abandonarea întregii entităţi ori a unei părţi din aceasta. Reducerea valorii contabile a entităţii străine, fie ca urmare a propriilor pierderi înregistrate, fie ca urmare a unei deprecieri recunoscute de către investitor, nu reprezintă o cedare parţială. În consecinţă, nicio parte a câştigului sau pierderii din diferenţe de curs valutar care este recunoscută în capitalurile proprii nu este reclasificată în contul de profit sau pierdere în momentul unei reduceri a valorii contabile. 126. - Un exemplu de cedare parţială este atunci când aceasta are drept urmare pierderea controlului asupra unei filiale care include o entitate străină, indiferent dacă entitatea raportoare păstrează, după cedarea parţială, un interes care nu controlează în fosta filială. + Capitolul 4 Bilanţul şi contul de profit şi pierdere + Secţiunea 4.1 Dispoziţii generale privind bilanţul şi contul de profit şi pierdere 127. - Formatul bilanţului, respectiv al bilanţului prescurtat, şi cel al contului de profit şi pierdere nu se modifică de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale sunt permise totuşi abateri de la acest principiu pentru a se oferi o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţii. Astfel de abateri şi justificările corespunzătoare se prezintă în notele explicative la situaţiile financiare. 128. - În bilanţ, respectiv bilanţul prescurtat, precum şi în contul de profit şi pierdere, elementele prevăzute la pct. 132, respectiv pct. 451, şi pct. 428 se prezintă separat, în ordinea indicată. 129. - Formatul, nomenclatura şi terminologia elementelor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe sunt adaptate, prin reglementări speciale emise în acest sens de către Ministerul Finanţelor Publice şi alte autorităţi de reglementare, în cazurile în care natura specifică a activităţii anumitor entităţi justifică acest lucru. 130. - Pentru fiecare element de bilanţ, de cont de profit şi pierdere şi, după caz, din situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie prezentată valoarea aferentă exerciţiului financiar la care se referă bilanţul, contul de profit şi pierdere şi, după caz, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie, precum
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.