CF
Art. 431 — Codul Fiscal (Legea 227/2015)
Textul Art. 431 din Codul Fiscal (Legea 227/2015), cu navigare și sursă verificabilă.
CF
Codul Fiscal (Legea 227/2015)
Alege un articol pentru textul integral.
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul VIII
Capitolul V
Capitolul III^1
Capitolul IV^1
Capitolul VI
Titlul II^1
Titlul III
Capitolul II^1
Capitolul VII
Capitolul IX
Capitolul X
Capitolul XI
Capitolul XII
Capitolul XIII
Capitolul XIV
Capitolul XV
Titlul X
Titlul X^1
Titlul XI
Codul Fiscal (Legea 227/2015) · Capitolul I
Art. 431 — Titlul VIII
Titlul VIII — Accize și alte taxe speciale > Capitolul I — Regimul accizelor armonizate > Articolul 431
431
Sursa: Codul Fiscal din 08.09.2015
Confiscarea tutunului prelucrat (1) Prin derogare de la prevederile legale în materie care reglementează modul și condițiile de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, tutunurile prelucrate confiscate ori intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau de către organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, antrepozitarilor autorizați pentru tutun prelucrat, destinatarilor înregistrați sau importatorilor autorizați de astfel de produse, după cum urmează:
a) sortimentele care se regăsesc în nomenclatorul de produse al antrepozitarilor autorizați, al destinatarilor înregistrați, al expeditorilor înregistrați sau al importatorilor autorizați se predau în totalitate acestora;
b) sortimentele care nu se regăsesc în nomenclatoarele prevăzute la lit. a) se predau în custodie de către organele care au procedat la confiscare antrepozitarilor autorizați pentru producția și/sau depozitarea de tutun prelucrat.
(2) Repartizarea fiecărui lot de tutun prelucrat confiscat, preluarea tutunului prelucrat de către antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați, precum și procedura de distrugere se efectuează conform prevederilor din normele metodologice.
(3) Fiecare antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat și importator autorizat are obligația să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul și depozitarea cantităților de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.