CPF
Art. 34 — Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015)
Textul Art. 34 din Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015), cu navigare și sursă verificabilă.
CPF
Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015)
Alege un articol pentru textul integral.
Titlul I
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul VI
Capitolul V
Capitolul VII
Titlul IV
Titlul IX
Titlul III
Titlul XIII
Capitolul IV^1
Capitolul VIII
Capitolul IX
Capitolul X
Capitolul XI
Capitolul XII
Capitolul XII^1
Capitolul XIII
Titlul XI
Titlul XII
Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015) · Capitolul I
Art. 34 — Titlul III
Titlul III — Dispoziții procedurale generale > Capitolul I — Competența organului fiscal central > Articolul 34
34
Sursa: Codul Pr Fiscală din 20.07.2015
Competența privind impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole (1) Prin excepție de la prevederile art. 30 și 38, impozitul și contribuțiile sociale aferente veniturilor din activități agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în numerar și la organul fiscal local din localitatea în care își are domiciliul fiscal contribuabilul unde nu există o unitate teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administrației publice locale și A.N.A.F. s-a încheiat un protocol în acest scop. Data plății este data prevăzută la art. 163 alin. (11) lit. a), inclusiv pentru sumele achitate eronat de către contribuabil pe alte tipuri de obligații sau stinse eronat de către organul fiscal în realizarea procedurii prevăzute la alin. (4).
(2) Sumele încasate potrivit alin. (1) se depun de către organul fiscal local în cont distinct de disponibil, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la încasare, împreună cu situația privind sumele încasate, care va cuprinde cel puțin următoarele informații: numărul și data documentului prin care s-a efectuat încasarea în numerar, CUI/CNP contribuabil, denumirea contribuabilului, tipul obligației achitate, suma achitată.
(3) Sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se virează de unitățile Trezoreriei Statului în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat și ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în termen de două zile lucrătoare de la depunere, potrivit procedurii prevăzute la alin. (4).
(4) Procedura de încasare și de virare la bugetul de stat și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate potrivit alin. (1), precum și modul de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale centrale și organele fiscale locale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.