CPF
Art. 242 — Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015)
Textul Art. 242 din Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015), cu navigare și sursă verificabilă.
CPF
Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015)
Alege un articol pentru textul integral.
Titlul I
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul VI
Capitolul V
Capitolul VII
Titlul IV
Titlul IX
Titlul III
Titlul XIII
Capitolul IV^1
Capitolul VIII
Capitolul IX
Capitolul X
Capitolul XI
Capitolul XII
Capitolul XII^1
Capitolul XIII
Titlul XI
Titlul XII
Codul de Procedura Fiscala (Legea 207/2015) · Capitolul VIII
Art. 242 — Titlul VII
Titlul VII — Colectarea creanțelor fiscale > Capitolul VIII — Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită > Articolul 242
242
Sursa: Codul Pr Fiscală din 20.07.2015
Executarea silită a bunurilor imobile (1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului, dispozițiile art. 238 alin. (7) lit. b) aplicându-se în mod corespunzător. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
(2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept și asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispozițiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanțelor fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni.
(5) Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 238 alin. (9)-(11), art. 239 alin. (1) și (2) și art. 241 fiind aplicabile. În acest caz, procesul-verbal de sechestru va cuprinde și numărul cadastral, și numărul de carte funciară, dacă acestea reies din documentele prezentate de debitor.
(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7) Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru bunurile imobile sechestrate, organul de executare silită care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de cadastru și publicitate imobiliară intabularea ipotecii legale în cartea funciară, în termenele și condițiile prevăzute de lege, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9) Biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul comunică organului de executare silită, la cererea acestuia, în termen de 10 zile, un extras de carte funciară pentru informare sau un certificat de sarcini, după caz. Titularii drepturilor reale și sarcinilor constituite asupra imobilului urmărit trebuie înștiințați de către organul de executare silită și chemați la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil și distribuirea prețului.
(10) Creditorii debitorului, alții decât titularii drepturilor prevăzute la alin. (9), sunt obligați ca, în termen de 30 de zile de la intabularea ipotecii legale în cartea funciară, să comunice în scris organului de executare silită titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv. Modificări: - (la 03-09-2017, Alineatul (1) din Articolul 242, Sectiunea a 4-a, Capitolul VIII, Titlul VII a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017) - (la 03-09-2017, Alineatul (5) din Articolul 242, Sectiunea a 4-a, Capitolul VIII, Titlul VII a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017) - (la 03-09-2017, Alineatul (8) din Articolul 242, Sectiunea a 4-a, Capitolul VIII, Titlul VII a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017) - (la 03-09-2017, Alineatul (9) din Articolul 242, Sectiunea a 4-a, Capitolul VIII, Titlul VII a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017) - (la 03-09-2017, Alineatul (10) din Articolul 242, Sectiunea a 4-a, Capitolul VIII, Titlul VII a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017)
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.