L31
Art. 138^2 — Legea 31/1990 — Legea societatilor (republicata)
Textul Art. 138^2 din Legea 31/1990 — Legea societatilor (republicata), cu navigare și sursă verificabilă.
L31
Legea 31/1990 — Legea societatilor (republicata)
Alege un articol pentru textul integral.
Titlul I
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Titlul V
Titlul VII^1
Titlul VIII
Titlul IX
Legea 31/1990 — Legea societatilor (republicata) · Capitolul IV
Art. 138^2 — Titlul III
Titlul III — > Capitolul IV — Societățile pe acțiuni > Articolul 138^2
138^2
Sursa: Legea 31 din 16.11.1990
(1) Prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor se poate prevedea că unul sau mai mulți membri ai consiliului de administrație trebuie să fie independenți.
(2) La desemnarea administratorului independent, adunarea generală a acționarilor va avea în vedere următoarele criterii:
a) să nu fie director al societății sau al unei societăți controlate de către aceasta și să nu fi îndeplinit o astfel de funcție în ultimii 5 ani;
b) să nu fi fost salariat al societății sau al unei societăți controlate de către aceasta ori să fi avut un astfel de raport de muncă în ultimii 5 ani;
c) să nu primească sau să fi primit de la societate ori de la o societate controlată de aceasta o remunerație suplimentară sau alte avantaje, altele decât cele corespunzând calității sale de administrator neexecutiv;
d) să nu fie acționar semnificativ al societății;
e) să nu aibă sau să fi avut în ultimul an relații de afaceri cu societatea ori cu o societate controlată de aceasta, fie personal, fie ca asociat, acționar, administrator, director sau salariat al unei societăți care are astfel de relații cu societatea, dacă, prin caracterul lor substanțial, acestea sunt de natură a-i afecta obiectivitatea;
f) să nu fie sau să fi fost în ultimii 3 ani auditor financiar ori asociat salariat al actualului auditor financiar al societății sau al unei societăți controlate de aceasta;
g) să fie director într-o altă societate în care un director al societății este administrator neexecutiv;
h) să nu fi fost administrator neexecutiv al societății mai mult de 3 mandate;
i) să nu aibă relații de familie cu o persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) și d). (la 01-12-2006, Art. 138^2 a fost introdus de pct. 86 al art. I din LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 28 noiembrie 2006.) Modificări: - (la 29-06-2007, Alin. (2) al art. 138^2 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 29 iunie 2007.)
Informatie cu caracter orientativ. Verificati cu un expert contabil autorizat.